Chestionar

Ce părere aveți despre noul site al orasului?

foarte buna
buna
nu prea buna
e loc de mai bine

HOROSCOP

Horoscop

CURS VALUTAR

Curs valutar

Camera de supraveghere

Pentru vizualizare dați click pe imaginea de mai jos, se acceseaza doar cu browserul INTERNET EXPLORER. Vă va aparea pe ecran cerinta de autentificare, numele de utilizator este: public iar parola este: public

Webcam
Inchide

Trimite unui prieten

Conferința de istorie ”Miracolul Marii Uniri 1918” la Ardud, eveniment de mare ținută

publicat Marti , 21 Noiembrie 2017, 13:21

Exportă PDF - Conferința de istorie ”Miracolul Marii Uniri 1918” la Ardud, eveniment de mare ținută Tipăreşte pagina - Conferința de istorie ”Miracolul Marii Uniri 1918” la Ardud, eveniment de mare ținută Trimite unui prieten - Conferința de istorie ”Miracolul Marii Uniri 1918” la Ardud, eveniment de mare ținută

Vineri, 17 noiembrie 2017, începând de la ora 14.00, în sala de conferințe a Primăriei Ardud s-a desfășurat conferința de istorie "Miracolul Marii Uniri 1918", eveniment cu care a debutat șirul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României. Organizatorii au fost Primăria orașului Ardud și Casa de Cultură "Dr. Augustin Mircea", moderator fiind actorul și regizorul Liviu Pancu din Târgu Mureș.

 

Pentru început, primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, i-a salutat cu multă căldură pe toți cei prezenți, menționând că evenimentul de astăzi deschide șirul manifestărilor dedicate Zilei Naționale.


A urmat prezentarea mesajului prefectului județului Satu Mare, Darius Filip, mesaj citit de către directorul Cabinetului Prefectural Cecilia Marinescu.
În mesaj s-a subliniat faptul că dragostea de neam și de țară nu piere niciodată. Întotdeauna dorul de țară trezește un fior de respect, față de cei care s-au jertfit și au realizat Marea Unire din 1918.


A luat apoi cuvântul col (r) dr. ing. Adrian Constantin, președintele Ordinului Militar de România, care a salutat prezența în sală a invitaților, în special a membrilor sătmăreni ai Ordinului. Domnul colonel a prezentat marile personalități români membri ai Ordinului care strânge laolaltă pe cei mai reprezentativi oameni de cultură și științe din România.

 

A urmat ceremonia de investire a noului membru al Ordinului, primarul Ovidiu Duma, precedată de intonarea Imnului de Stat a României. Academicianul dr. Virgil Enătescu, Comandor al Ordinului, a rostit laudatio la adresa primarului orașului Ardud, Ovidiu Duma, cel care are merite incontestabile în afirmarea orașului Ardud. Aici, în ultimii ani s-au făcut cercetări arheologice care au pus în evidență trecutul măreț al zonei, a orașului de astăzi care are o atestare documentară de peste 800 de ani. Aici se află urmele marelui voievod Bartolomeu Dragfi, rudă cu Ștefan cel Mare și Sfânt.

 

"Personal, Ovidiu Duma a contribuit mult la ridicarea nivelului cultural și social al orașului, care în ultima vreme se afirmă ca un important oraș turistic. A contribuit la aducerea în atenția tuturor a portului populat din zona Codru. Sprijină din toate puterile tinerii intelectuali ai localității. Ovidiu Duma este o personalitate deosebită, fapt pentru care locuitorii orașului îl realeg în funcția de primar", a spus în încheiere academicianul dr. Virgil Enătescu.Profesorul și omul de cultură Teodor Curpaș a remarcat că toți membri prezidiului sunt oameni deosebiți, reprezentativi pentru cele două județe, Satu Mare și Maramureș. Dr. Eugeniu Avram, dr. Teodor Ardelean, academicianul dr. Virgil Enătescu. Acordarea Ordinului Militar de România, în cazul de față, va fi făcută unui foarte bun patriot, care a "transformat Ardudul în centru cultural al județului". "Pe Ovidiu Duma îl caracterizează dragostea față de țară și față de oameni, pentru care are toată admirație", a spus Teodor Curpaș.

 

Noul Membru al Ordinului de România, primarul Ovidiu Duma a depus jurământul de credință. La rândul lui, acesta a făcut două propuneri pentru primirea în rândurile voluntarilor Ordinului pe prof. dr. Nadia Cherecheș din Târgu Mureș și Claudiu Blaga din Ardud. Cei doi au depus de asemenea jurământul de credință.

 

În partea a doua a manifestării, a luat cuvântul profesorul univ. dr. George Achim, directorul Școlii Doctorale de Științe Umaniste de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care a făcut o comunicare despre Războiul de întregire națională în memoriile contemporanilor. Domnia sa a caracterizat actul de la 1 Decembrie ca fiind o oră astrală a poporului român. Despre acest moment important al istoriei noastre se cuvine să vorbim într-un spirit european.

 

Atuurile generice ale României, atunci când s-au desenat radical hotarele din Europa, l-au constituit elitele naționale românești, de toate categoriile, de la politicieni importanți, militari, ierarhi ai bisericii, intelectuali locali. Cu toții au fost patrioți dovediți: Ion I. C. Brătianu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Petre Carp, Iuliu Maniu, George Pop de Băsești, Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Vasile Lucaciu și mulți alții. Aceștia au alcătuit fibra cea mai valoroasă a națiunii române.

 

În al doilea rând, exista un ideal național, care a fost urmat de către toți, de la soldații din tranșee până la membrii guvernului, cu toții foarte buni patrioți. Vorbitorul s-a referit apoi la noțiunea de patriotism așa cum o definea Barbu Ștefănescu Delavrancea. "Patriotismul este ceea cu care ne naștem, patriotismul ne precede pe noi. Unde se vorbește românește acolo este patria mea". S-a făcut referire și la Nicolae Filipescu: "Regatul României fără Ardeal este ceva neîmplinit. Ardealul este inima românismului. De aici izvoresc râurile noastre spre șesurile Dunării". Au fost patrioți și suveranii României, contrar originii lor, ei au ,"luat glasul țării și au acționat în consecință conform interesului național". Referire s-a făcut și la Iuliu Maniu, considerat un artizan al Unirii. El a participat la discuțiile cu delegația maghiară de la Arad, condusă de Jaszi Oszkár, originar din Carei. La întrebarea: în definitiv ce vor românii? Iuliu Maniu i-a răspuns ministrului ungar că românii vor ruperea totală de Ungaria, dorință repetată și în limba maghiară. Prof. univ. dr. George Achim și-a încheiat expunerea urând tuturor o revedere cu sănătate anul viitor, atunci când vom sărbători Centenarul Marii Uniri.În continuare, actorul și regizorul Liviu Pancu a dat citire mesajului academicianului Ioan Aurel Pop, rectorul Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. Mesajul a fost o adevărată lecție de istorie în care s-a arătat că în 1918 ne-am reunit toate teritoriile românești într-un singur regat, românii s-au regăsit în interiorul frontierelor naturale. Cei 1.228 de delegați sosiți la Alba Iulia au decis în mijlocul a 100.000 de români Unirea Transilvaniei cu România, Unirea fiind recunoscută ulterior prin tratatele de pace care s-au încheiat.

 

Într-o altă etapă istorică, România a fost integrată forțat în sistemul statelor comuniste. În 1989 s-a realizat prin revolta românilor, lichidarea regimului comunist și s-au început eforturile pentru integrarea în Uniunea Europeană. Au apărut între timp probleme noi, legate de globalizare, fenomenul regionalizării, care în unele cercuri a trezit tendințe autonomiste. În 1.000 de ani românii au fost dezbinați în trei state feudale. După realizarea unității naționale, România nu are nevoie de dezbinare, unitatea fiind opera întregii națiuni. 1 Decembrie este punctul de glorie al poporului român, unitatea fiind moștenirea cea mai valoroasă. Țara de acum este a noastră, s-o ocrotim permanent, cel puțin încă 1.000 de ani de acum încolo, s-a menționat în mesajul academicianului Ioan Aurel Pop.

 

A luat apoi cuvântul dr. Teodor Ardelean, care a spus că îi face o deosebită plăcere să ia cuvântul în fața unui public atât de deosebit și de receptiv. A vorbit despre conștiința de neam și atașamentul față de limba română, știind fiind faptul că în nicio împrejurare poporul român nu a renunțat la limba sa. Nu am fi fost în stare să făurim România Mare fără marile personalități ale istoriei noastre. S-a făcut referire la Simion Bărnuțiu, pe care l-a numnit un adevărat Moise al românilor. "Românii au peregrinat 1.000 de ani, timp în care alții au fost la noi cârmuitori. Vorbitorul s-a mai referit și la situația aromânilor, considerând că este mare păcat că despre ei se vorbește puțin, despre rolul lor în istoria și cultura românească. În 1918 s-a realizat Marea Unire fiindcă dorul de țară unită a fost în sufletul tuturor românilor. Ardealul s-a unit fără intervenție armată, așa cum au vrut oamenii politici ai vremii. Unirea s-a făcut prin autodeterminare, în spiritul punctelor Wilsoniene", a spus dr. Teodor Ardelean.Manifestarea de la Ardud a cunoscut și momente cultural-artistice. Actorul Teatrului de Nord Satu Mare, Carol Erdös a recitat un grupaj de poeme din operele lui Tudor Arghezi, Andrei Ciurunga, Lucian Blaga și Nichita Stănescu Liviu Pancu a recitat poezia "Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane" de poetul martir Radu Gyr, maestrul dr. Rudolf Fatyol a interpretat Balada lui Ciprian Porumbescu, iar tenorul Marius Buzilă a încântat auditorul cu piese clasice și muzică populară.

 

Prof. Carol C. Koka - Actualitatea sătmăreană
http://actualitateasm.ro/stiri/84119-eveniment-de-mare-tinuta-la-primaria-ardud-conferinta-de-istorie-miracolul-marii-uniri-1918/

 

Înapoi la Știri și evenimente

SISTEMUL NATIONAL ELECTRONIC de PLATA ONLINE

Sistemul National Electronic de Plata Online

M.A.D.R.

M.A.D.R.

RADIO ARDUD

Vocea Cetatii

Programare ONLINE- Permise/Inmatriculari

Programari ONLINE

DOROTHEA FLEISS & EAST WEST RESIDENCY ARDUD TRANSILVANIA

DFEWA

MITA SI VOTUL ILEGAL

Alegeri 2012

VREMEA

Vremea